21.2 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: Simulare de incendiu la Şcoala Petre Sergescu

Mehedinţi: Simulare de incendiu la Şcoala Petre Sergescu

Un exerciţiu al pompierilor mehedinţeni, desfăşurat la Şcoala nr. 4 ”Petre Sergescu” din Drobeta Turnu Severin, s-a transformat într-un adevărat spectacol pentru cei aproximativ 500 de elevi din instituţia de învăţământ. Mobilizaţi încă de la primele ore ale dimineţii de către cadrele didactice, micuţii au tratat acest eveniment cu seriozitate, motiv pentru care acţiunea de evacuare a acestora s-a realizat în mai puţin de 4 minute. Sirenele celor 6 autospeciale nu i-au speriat pe elevii strânşi în curtea şcolii, ci i-au determinat să aplude şi să se bucure ca la un adevărat spectacol.
Laboratorul de chimie a luat foc doar în imaginaţia noastră, scenariul fiind bine pus la punct de către pompierii din Dr. Tr. Severin, care au realizat un exerciţiu de intervenţie la această şcoală. Ei au ajuns la faţa locului cu 6 autospeciale şi o salvare, şi s-au luptat cu flăcările imaginare, reuşind să salveze un elev ce fusese intoxicat cu monoxid de carbon.
Toate aceste aplicaţii sunt create pentru ca pericolul să fie conştientizat şi totodată, pentru luarea măsurilor de protecţie de către elevi. Aceştia trebuie să fie foarte bine antrenaţi în ceea ce priveşte evacuarea în situaţii de urgenţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS